Lumina ce-o simt
navalindu-mi în piept când te vad,
oare nu e un strop din lumina
creata în ziua dintai,
din lumina aceea-nsetata adânc de viata?

Nimicul zacea-n agonie
când singur plutea-ntuneric si dat-a
un semn Nepatrunsul:
"Să fie lumina!"

O mare
si-un vifor nebun de lumina
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-avanturi, de doruri, de patimi,
o sete de lume si soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumina de-atunci -- cine stie?

Lumina ce-a simt navalindu-mi
în piept când te vad -- minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creata în ziua dintai.