umbra coboară din trupul de Om
și mi se face covor la picioare
calci peste ea - o scuipi - o tocești
și nu plânge că-i greu și c-o doare

o privesc cum zace sub mine
și unoeri - rar - îmi dau seama
că umbra mută mă duce-n spinare
cum mă târau cândva tata și mama

vreau s-o cinstesc - în vreo crâșmă
să ne omenim - ca acasă
dar umbra fidelă nu se clintește
stă ca un câine - sub masă

atunci m-am gândit să cobor eu la ea
dar a fugit undeva - în pământ
ne-au podidit florile și uitarea:
peste noi trecea o boare de vânt.