Bătrânul gârbov...
povara amintirilor
îndoaie cârja



De atâta plâns
s-au topit ochii
omului de zăpadă



Maternitate –
pruncul sorbindu-i mamei
strop cu strop, sufletul



După culcare...
sub pomădate peruci
părul și mai nins



Sub pat, un greier...
abia spre miezul nopții
sună stingerea



Pasărea nopții...
lama bisturiului
ca o oglindă



ÃŽn podul palmei
adastă un fluture.
cât o fi pulsul?



Soroc de viață:
sufletul unei omizi
călător spre cer



Doină de jale...
Moartea cântă din osul
nenăscut încă



Ora de vizită –
venele tot mai subțiri
ca iarba, toamna



Trupul – o ruină:
sufletul – iarbă verde
sub dărâmături



Șovăie vântul:
cârja pacientului
va rezista oare?