Lui Domingo Bolivar


Tu, frate, care știi lumina, spune-mi-o și mie.
Sunt ca un orb.
Sunt fără drum și merg pe bâjbâite.
Merg pe sub ploi și fulgere dezlănțuite,
orbit de vis, nebun de armonie.

Visul e boala mea. Din poezie
lucrată mi-e cămașa pe suflet; ascuțite
vârfuri de fier ea are, spini, cuțite,
din care picură melancolie.

Și astfel merg. Orb și nebun prin lumea mea
amară;
și mi se pare-adesea că drumu-i lung și-i seară,
iar uneori că-i scurt și va să se termine.

Și-n căutarea dintre viață și-agonie,
chinul mi-l duc și-abia mă mai pot ține.
N-auzi cum cad din mine stropi de melancolie?