Te voi izbi fără de grabă
Sau ură, precum un casap,
Așa cum Moise a dat
În stîncă! Și din a ta pleoapă,

Pentru-a îneca al meu deșert
Lacrimi voi face să țîșnească.
Dorința-mi plină de speranță
Pe plînsu-ți va pluti încet,

Ca o corabie în larg
Și sufletu-mi voi sătura
De-oftatul tău ce va suna
Ca un tambur ce dă asalt!

Căci nu sînt oare eu un fals
Al preacuratei Simfonii
Prin vrerea asprei Ironii
Ce mușcătoare e în glas?

Și-n vocea mea e țipătoare!
Și-n al meu sînge doar venin!
Al unui condamnat la chin
Sînt o sinistră reflectare.

Sînt rană, un cuțit împlînt!
Obraz și palma care dă!
Iar de sînt carne, eu sînt roată
Și victimă, călău îmi sînt!

Vampir, din inima-i se-nfruptă,
Unul din marii-abandonați
La rîsul veșnic condamnați
Iar ei nu pot nici să surîdă!