Numele tău pe bronzul homeric strălucește,
Vin roșu, care inimi viteze-nveselește.

Din veac, din mână-n mână tu treci necontenit;
Din corn, din cupă-adâncă, de neamț ori grec sorbit.

Cândva mijeai cu zorii. Pe drum de generații
Te-ai încălzit la focul nestins de lungi libații.

Ca râul făr'oprire, de-i noapte ori e zi,
În aclamații spumegi, zvâcnești în bucurii.

Curgând ca Eufratul, profund, patriarhal,
A lumii perindare o prinzi într-un pocal.

În roș cleștar a noastră privire-ntrezărește
Jertfirea Lui și taina ce-n veac ne mântuiește.

Te-asemuie sufitul, în strofa-nfiorată,
Cu iataganul, roza ori piatra nestemată.

Din râul morții tale să-și bea a lor uitare.
Eu caut, dimpotrivă, a vieții sărbătoare.

Sesam ești ce deschide a nopții ușă grea
Și lumânarea sfântă ce-mprăștii bezna rea.

Vin de cuminecare-a iubirii ori de dor,
De te-oi chema vreodată, să-mi vii în ajutor.


traducere - Andrei Ionescu