Tu, amforă, ce porți pe tine
Pecetea visului elin
Desmormântata din grădine
Umbrite încă de măslin.

Turnat-ai vin bălai ce face
Un cer de nouri, înstelat,
Și din greoaie minți opace
Alcibiade și Socrat?

Vărsat-ai, galben, untdelemnul
Pe trupul sculptural al sorții?
Păstrat-ai pe altar îndemnul
Luminilor în lampa morții?

Ai fost o urnă cinerară
Sau vasul fraged de parfum?
S-a scurs prin tine apă clară?
Ai scuturat pământ și scrum?

Nu știm și nimeni n-o să știe,
Căci, amforă, rămas-ai goală.
Dar, precum ești, porți o beție
Cu mult mai grea în a ta oală.

Și înălțându-te la gură,
Sorbim Hellada și Olimpul,
Cu toate setele ce fură:
Pe noi ne-mbată numai Timpul.