Ies umeri albi din vârfuri de unealtă
și brațe-adânci cu moliciuni de unde.
Mileniul ce-n lespede se-ascunde
se face coapsă limpede și-naltă.

Prin mână tot duhul meu pătrunde
în piatra ce surâde și tresaltă,
ivind minuni din opintiri de daltă
și din ciocan seninătăți rotunde.

Când aspră-n linii tari, când diafană,
vibrează clara rocii simetrie,
din sângele meu cald luându-și hrană.

Carnea palpită, marmura învie,
și din frânturi de clipă pământeană
mă-nalț în armonii de veșnicie.