Erau în sală muzici și lumini,
iubire prefăcută, ce se-nveșmântă-n gheață
și în cuvinte moarte, chiar dacă ar părea
că-nsângerează inima vieții.

Prin grele draperii și ornamente
de aur fals, prin catifele roșii,
vocalele eroului murind
în avanscenă, ajungeau cu greu
în umbra sălii unde erau iubiri reale,
fără cuvinte-ori gesturi prescrise teatral.

Ce dulci erau și mâinile și ochii
abia ghiciți, căldura umbroasă-a pielii, faldul
de-ntuneric tandru, de dor tăcut, la scena
de dragoste, pe care noi doi, fără aplauze,
o răsfrângeam într-o oglindă mută.

O, har al anilor, miracol sfânt,
de-a oferi iubirii penumbra orișicărei
mașini ori singuratice trăsuri,
a unei loji de teatru, prin fața cărei poate
să treacă, nevăzută, moartea însăși.


Traducere Veronica Porumbacu