Mă cer adormirile nopții înalte,
încercuindu-mi nopțile vii și învoalte.
Drumu-i închis spre spații arămii și metalice
ca drumul învingătorilor de săgețile galice.

Cântecul trece din munte în munte,
chemarea străbate a veșniciilor punte.
Se oprește-ntr-o vale cu arșiți de puste
- se oprește sub pleoapele arse și-nguste.

Sunt o pribeagă, o pribeagă lunară,
port cerul pe umerii mei de hoinară.
Mă cer adormirile toamnelor lungi
în discuri lunare, în ierburi, în șoapta durerii
cu crengi despletite și lungi.