Visez la Nordul plin de cețuri grele!
ÃŽn vechiul port, din anii seculari,
Corăbii trec și luntre de pescari,
Alunecând cu albele vintrele!

Se leagănă pe coapsele lor tari,
Și pe catarg c-un stol de rândunele,
Și-același cântec urcă pân-la stele,
Ce-l scot din piept vânjoșii marinari.

Din vălul alb, scăpându-i o șuviță,
Pe țărm, indrăgostita pescăriță
Privind în val un aurit delfin,

Ca unda ce-i sclipește la picioare
Sub focul asfințitului de soare,
Își umflă sânul gol într-un suspin.