Prin locul acesta când treci
seara pe cărăruile nimănui,
pe pietrele albe și negre urechea
pe rând să ți-o pui.

Ca în clepsidre
prin orbitele morților țărna curge
măsurând timpul cetății. Pune-ți urechea
s-asculți. Și-apoi iarăși
s-asculți, dacă inima, jalnica, vechea,
mai bate - și-a cui ?

A nimănui - cuteza-vei să spui ?
Treci numai, treci - fără frică.
Și, dacă poți, amăgește-te singur să crezi
că zvonul ce-n cale ți se ridică,
e numai vântul ce vine din lună
și-n țară sună.