Eu nici nu știu cu cine mai vorbesc,
Atunci cînd scriu aicea poezie
Și dacă tot dezastrul pămîntesc
Într-adevăr mi se cuvine mie.

Sînt nervii mei ca niște cai de front
Loviți din toate părțile de focuri,
Eu însumi sînt sătul de orizont
În scurta ațipire pe alocuri.

De-atîtea drumuri cîte am parcurs
Am tălpile tigheluite-n sînge
Și-aș vrea să dorm o iarnă ca un urs
Și ochii mei să nu mai poată plînge.

Printre scrisori fără destinatar
Și mie însumi parcă milă-mi este
Că nu mai are nimenea habar
Și toți mă izolează în poveste.

vol.Locuri Comune
Editura Albatros 1986