Caii fremătând
peste pajiștea arsă-
și-o ciocârlie.

De falezele albe
ricoșează pescăruși.

La țărmul mării-
a savura tăcerea
și vidul sărat.

Ce maestru a compus
Simfonia dragostei?

Cine iubește-
îndestularea dintr-o
cană de apă.

Scriu versuri la răcoare
pe când țăranu-asudă.

Cu unul mai mult
pe miriștea cu bostani-
luna răsărind.

Spre sud migrează nouri
o dată cu berzele.

Și pelerinii
la poarta mănăstirii-
și-ncuietoarea.

Nici o funie fără
o ceapă degerată.

Spărgând ghețușul-
germinează-ntâi bulbul
ghiocelului.

Altfel sună poleiul
sub ghete și în sălcii.