Nu-i da poetului crezare,
Copilă, nu-i al tău el, nu-i!
Și mai cumplit ca de vîlvoare
Păzește-te de focul lui !

În darn cu inima plăpîndă
Simțirea cerci să i-o pătrunzi !
Fierbinte patimă arzîndă
Sub gingaș văl n-ai să ascunzi.

Poetul e stăpîn pe toate
Și nu-i stăpîn pe sine doar:
Cununa lui aprinsă poate
Să-ți ardă pletele cu jar.

În lume mulți i se închină
Sau îl defaimă dușmănos:
El intră-n inimi ca albina,
Nu ca un șarpe veninos.

Candoarea ta el n-o umbrește,
Dar fără voia-i uneori
Suflarea vie ți-o răpește,
Sau te înalță pînă-n nori.