Se-ncinge tabla dogorând la soare
De pe acoperișuri săltătoare,
Căci saltă-n arșiță ori mi se pare
Că toate suie-n salt ca să coboare
Și-i liniște-n uluci, atât de mare,
Că scot și melcii coarne suitoare,
Cleioși pe sub brusture la răcoare...
Dar lunecosul corn de vânătoare
A răsunat deodată-n depărtare
Și ne-ndreptăm cu toții mic și mare,
Spre codrii de molift, fără scăpare.

Au și râmat mistreții o cărare.