Iubire, spaimă de singurătate,
Zeitate ambiguă
Îngropată până la brâu în pământ,
Nu-ți cer nimic.
Pentru mine se desprind toate frunzele
Și păsările de mine se apropie
Plecând.
Pietrele se-mperechează sub ochii mei
Și nasc;
Ce-aș mai putea să-ți cer,
Neiertătoare stăpână?
Peste preacurata zăpadă
Oricum pentru mine
Oasele serafice ale mestecenilor
Or să rămână...

Din “A treia taină”, 1969