Octombre-a zugrăvit pe cer,
Cu nori de-argint, de plumb și de oțel,
Tavanul unei camere de hotel
În care s-a-mpușcat un pasager…

Miroase-a igrasie…
Din tavan,
Bucăți de tencuială-ncep să cadă…
Octombre-și varsă ploaia rece-n stradă
Și pasageru-și spală rana în lighean…

În vârful unui plop, o cioară,
Sau poate pălăria neagră din cuier
A pasagerului ce-a vrut să moară,
Întreabă vântul:
- Cât mai e până la cer?...
Și, după câteva minute de tăcere,
Pornește-n zbor, din plopul desfrunzit,
Spre cimitirul din apropiere…

Probabil pasagerul a murit!...