Iluzia schițează o navă fermecată,
Superbă nereidă, pe-abisuri verzurii,
Prin lumile fantastici, în nopți de frenezii,
Vrea sufletu-mi cu tine, oceane să străbată,

Cutreierând pe valuri, neancorând vreodată
În portul ce ascunde cinism, sălbăticii;
Uitând și munți și crânguri, pe mările pustii,
Voi aduna din haos speranța spulberată.

Prin spații de smaralde, topaze și safire,
Trecutul stins în lupte, veghere și mâhnire,
De-o altă viețuire, prin vrăji, e alungat.

Detunător decorul de-oraș grotesc tresare,
Disting în mii de glasuri al vrajbei șuierat;
Și, poate, numai visul a închegat altare.