Inima mea e-o legendă pe care aproape-am uitat-o
Parcă era vorba de-o împărăție suavă
De-o lumină ce nu-și pierdea niciodată strălucirea
de un copac subțire și înalt
Ce fremăta la atingerea marilor taine
De un vis ce trecea mereu într-un vis mai frumos
De o dorință supremă ce nu obosea niciodată
Parcă era vorba de un tînăr
Pierdut în pădurea de oameni
Strigînd și strigînd

Și pierdut


* din volumul "Cumpăna bucuriei", 1975