Din ranile si'nfrangerile noastre
intindem punte noilor destine
o punte de margean peste dezastre,
s'o urce pasii lumii care vine.

Cu orisicare rana care doare,
din orice razvratire mai adanca,
am pus o za pe piepturi viitoare
si-o spada grea in maini ce nu sunt inca.

Iar dacă-am plans, din lacrima maiastra
va creste-o mangaiere de matase
pe care maine unii au s'o lase
la alte frunti ce cresc din fruntea noastra.

Iar daca'n noaptea smarcului si-a roatei
inchidem lanturi, inima si rana,
din daruirea noastra subterana
va creste paine pentru foamea gloatei.

(Inchisoarea Aiud)