Plângi, nimfa, ziua stinsă în izvoare
Pier oile luminii pe prundiÈ™.
Pastorul gol ți-ascunde sub frunziș,
ÃŽn somn destins, un trup rodit de soare.
Dar peste liniști pururi călătoare
Chemând talazuri noi la luminiș,
Imensul dor al lunii, drum pieziÈ™
Întinde scânteind că o ninsoare.


Pătrunde-n guri de peșteri gol de munte,
Aprinde ape-n tăinuite chei
Și prin păduri adânci durează punte.
Cu ochi de rază crengile desface
Și lacrimi prind în arzător polei
Tot visul celui adormit în pace.