Beat de miresme, de pe puntea-naltă
plecatu-te-ai pe ape ca să tragi
din iaz, afară, luna de nădragi
și după ea te-ai scufundat în baltă.

Și nuferii au râs că mi te bagi
până la fund în lumea lor cealaltă.
Deasupra ta s-a spart apoi învoaltă
amarul clopot alb al lunii dragi.

O, Li-Tai-Pe, ca tine, altădată,
visam și eu, cu lacrimi pe obraz,
să scot din mlaștini slute luna beată.

Și nuferii făceau de mine haz,
când mă sugea mocirla înstelată,
prins de nădragii lunii-n câte-un iaz.