Și strig fără grabă: „Boltească-se, să se boltească,
un cer așezat peste-această a noastră sosire”…
Și-arșița se-ndură, cutremurul scade și pleacă…
Blânde se fac toate-n preajmă, uimite de știre.

Iată-acum sângele paște-mbunat părinteștile drumuri –
Nu se mai vrea împroșcând latul zării și-al humii.
Nălțându-mi cucernic luminile-n pași de mireasă,
reintru cuminte și dreaptă-n tiparele lumii.


(din volumul "Poeme" - 1971)