E gol ca ochiul unui mort
spațiul căzut sub cer
în sânge, ca un luptător.

Peste crângurile lămurite
în văzduhul care s-a lărgit
vântul leagănă soarele
ca pe o floare.

Tu vezi acum apusul până în fund
unde mărăcinișul roșu
macină miresmele.

Ascultă sunetele rupte
din lumea întinsă ca o strună
pe care mersul cel rotund
alunecă.

Plâng simțurile
mint vedeniile.
Tu lasă noaptea să te împresoare
ca pe un sâmbure nedescuiat
ce-și ține taina lui neputincioasă
sub coaja care s-a înfiorat.

1915