Bufon al regilor și-al tuturor, e timpul
să schimbi în urmă floarea cu o lance
și să lovești în chipul ce tresaltă
în fața ta cu gesturi studiate.

Poate un trăsnet se va strânge-n coaste.
Te vei simți centurionul de sub cruce,
sclav ție însuți și călău pe o colină
pe care nimeni nu mai vrea s-o urce.

Ridică-te, ești singur, ai curajul
să te privești în față și să juri
că nu-i al tău nici pieptul, nici brațul, nici obrazul
acestei neguroase imposturi.

Tu ești doar o imagine, grimasă,
părerea unei lănci, nu lancea-n sine
ești urma unui trup ce devorat se lasă
de un surâs bufon rememorat în fine.