Încă demult
Desenam cu unghia
Portrete de cai și mâțe
Pe huma sobei...
Visele, ca o luntre,
Mă duceau
ÃŽn larguri
Și lumina
Mă chema de departe...
La focul din sobă,
Ce-nodia vreascuri uscate,
Stăteam până-n noaptea târzie...
Și cine și-a atins amnarul
De inima mea,
De sar scânteile cântului?
Poate mama cu pieptul ei alb,
Și serile cu scrâșnet de cumpene?
Ori poate că m-am născut primăvara,
Odată cu florile,
Și-am vrut să le iau nectarul,
Ca albinele?
Ori fiindcă am auzit izvoarele,
Cântul păsărilor pe crengi îmbobocite
Și inima a vrut să cânte?
Ori că arde-n sufletul meu
Focul zărilor noi?