ÃŽntinsu-mi-am arcul spre cer, cu temei,
Zburat-a săgeata, dar unde s-a dus
Nu știu, căci avântu-i a dus-o mai sus
Ca raza cea slabă-a ochilor mei.
Zvârlit-am în aer o dulce cântare
Și dânsa zburat-a. Dar unde s-a dus
Nu știu. Cine poate s-o prindă din zare?
O stea care pică și-un cântec apus…
Târziu într-un paltin înfiptă-am găsit
Săgeata ce-n voie lăsat-am să zboare,
Și cântecul dulce dormea liniștit
În sufletul unei femei visătoare.