De dor și de vis – cristalul ce-ntrânsul
Își spumegă lacrima, e-o catifea
Unde scânteie sălbatic și ochiul și plânsul
Speranței, inima toamnei, o stea…

Și-atunci mă strecor în vulturul care
Mă dovedește de suflet și-aripă, dintr-nceput,
Doamne, memorie sacră a milei de nerugare
A dragostei, candelă a bolii din care-s născut.