Muzica mă apropia de lucruri,
punea un arc între mine și ele
și puteam să cad de departe, din sfere,
fără să-mi frâng nici un mădular,
fără să-mi pierd nimic din putere.

Muzica alegea din mine, ca un magnet,
sentimentul arămiu, sentimentul violet.
Le ridica în sus ca pe niște fire
de iarbă-n încolțire.

Și cine veghea putea să zărească
un câmp arămiu, un câmp violet,
deasupra cărora se desface, încet,
șirul nocturn al stelelor palid-albastre,
sub care,
tâmplă, lângă tâmplă,
coastă lângă coastă,
se-mbrățișară
viețile noastre.