Mi-e sufletul bolnav, o știi!
De spleen și de melancolii,
Și doruri triste nențelese,
În vagul lui brumos se țese.

Mi-e sufletul bolnav, o știi!
Din dragostele vechi, târzii,
Rămas-au rănile deschise
Cu sânge și ruini de vise.

Veghează deci la căpătâi,
Cu mâna albă mă mângâi,
La pieptu-mi fața ți-ai plecat,
Să bată inima-a-ncetat.

Și capu-mi cade tremurând,
Eu voi muri, presimt, curând,
Pentru mormânt un imn îți cer:
Să-mi cânți un vers trist din Baudelaire!