Iată-ne-n sfârșit la piatra
de pe deal. Adânc în noapte
ni se-ntinde-mpărăția.
Ne-nțelegem doar prin șoapte.

În ținutul ce-l adulmeci
e orașul - jos - de față,
fără chip în beznă între
amintire și speranță.

Semne dă, dar numai jocuri
de lumini, sclipiri și focuri:
stele să le-atingi cu geana.
Ne încearc-aproape teama.

Ce-a rămas din lucruri? Numai
întuneric și semnale.
Tunuri nu-s, nici catredale.
Calea Laptelui e-n vale.

Calea Laptelui e-n vale
mai aproape decât ieri,
când era deasupra noastră
pretutindeni, nicăieri.