așa cum stai
inspiri singurătate
adaogi clipei semnul firii tale
un frig frumos clădești cu turnuri
în care pe-ntuneric să te rogi

asupra mesei triste
cu plante-ngrămădite și ceasornic
nu ți-ai deschide ochi de ți-aș aprinde
o lumânare albă-n fața ta
nici când în sfeșnicul de-argint
aș pune lumina
doar parfumul te-ar mișca

pe scări cobor
să-nchid pentru mult timp
grădini și fiare
revenind
îți voi aduce reci figuri de flori