Amărâta turturea

Amarita turturea
Cind ramine singurea,
Caci sotia s-a rapus,
Jalea ei nu e de spus.

Cit traieste, tot jaleste,
Si nu se mai insoteste.
Trece prin flori, prin livede,
Nu sa uita, nici nu vede.

Trece prin padurea verde
Si sa duce, de se pierde;
Zboara, pina de tot cade,
Dar pre lemn verde nu sade.

Si cind sade citeodata
Tot pre ramura uscata;
Umbla prin dumbrava-adinca,
Nici nu bea, nici nu maninca.

Unde vede apa rece,
Ea o turbura si trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbura si bea.

Unde vede vinatorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vaza, s-o loveasca,
Sa nu se mai pedepseasca.

Cind o biata pasarica
Atit inima isi strica,
Incit doreste sa moara
Pentru a sa sotioara,

Dar eu om de-nalta fire
Decit ea mai cu simtire,
Cum poate sa-mi fie bine ?
Oh ! amar si vai de mine !