O cafea neagră...și-o ploaie de gheață
Când spiritul mai arde culori în odaie
O privire pe-o carte, pe straie
Și pasul mă îndrumă în dimineață

Cum frigul tremurând ca o veste,
Tot fuge de-al meu și de-al tău...
Tot mai mult am rămas cu ce este,
Și plouă cu-o părere de rău.

Am uitat dacă merg...încă tot mai iubesc...
Am ajuns la timp, ocup și un loc.
Dar gândul apasă cu greul său bloc...
E numai vedere...nu mai pot să vorbesc...