Sătulă stă cireada sură, îngenunchiată la fîntînă ;
boi mari, în freamătul de iarbă, închid greoi ochii fumurii,
izbind cu cozile în muște ; tălăncile domol se-ngînă,
stol, graurii, scîntei de soare, s-au fugărit pe bălării.
Vechi aur picură-n găleată ; încovoiată, ziua moare...
Un taur se ridică negru în seara galbenă, mugind,
frecîndu-și rapănul de crucea tremurător scîrțîitoare,
cu un Hristos ce-n zugrăveală se strîmbă schilav, suferind.