Nebiruit e omul ce luptă cu credință!
El știe că pe lume nimic zădarnic nu-i;
Că dincolo de truda și jertfa clipei lui,
În taină, vremea țese la sfânta biruință;

Că vuietele toate visează armonie,
Că... este o dreptate, și... trebuie să vie!

Talazuri năvălească-l! vrăjmașa lumii ură
Întunece-i viața în beznă de minciuni!
Copiii lui închidă-l în casa de nebuni!
Lovească-l orice mână! hulească-l orice gură!...
El simte cum îi crește din inimă o floare
Cu-atât mai luminoasă, cu cât mai mult îl doare.

Te-ai întrebat vrodată din ce undire-nceată
De lacrimi tăinuite se naște un izvor?
De mii de ani în piatră lovește răbdător,
Strop după strop, s-o spargă... Drum greu a fost...
Dar... iată!
În valuri de lumină, chemat de dorul mării,
Un fluviu nou vestește Triumful Așteptării.