Te rog, sunt azi departe, îmbolnavit de visuri,-
Redă-mi cu o privire zălogul din irisuri,
Pe care într-o luptă mi l-ai luat ostatec,
L-ai zăbrelit sub gene și-l biciuiești sălbatec.

Spre unde ești regină mai spintec fața apei,-
Tu mi-l ascunzi hulpavă, plecînd petala pleoapei,
O clipă doar ridică-ți privirile în sus
Și iartă-mă, iubito, pentr-un păcat apus.

Ori zvîrle-mi veninoase cohorte-ntregi de rîme,
Tendoanele-mi din piatră scurmînd să se dărîme,-
Cetății tale albe să nu-i mai bat la poartă,
Să nu-mi mai frîng catargul hulit de-o mare moartă.