Semnul de foc

Aici, unde din mari crescut-a insula,
un altar zidit prapastios in sus,
aici, sub ceru-ntunecat, si-atata
Zarathustra focul pe-naltimi,
semn de foc pentru naierii rataciti,
semn de-ntrebare pentru cei ce stiu raspunsul…

Aceasta flacara cu pantecele sur
- spre inghetate departari isi palpaie nesatul,
spre tot mai pure inaltimi cerbicea si-o-ncovoaie-
un sarpe tinta-n sus cu nerabdare:
semnul acesta mi l-am asezat inainte.

Chiar sufletul meu e flacara asta,
insetata mereu de noi departari
palpaie-n sus, vapaia lui domoala.
De ce-a fugit Zarathustra de oameni si fiare?
De ce-a fugit dintr-o data de-ntregul uscat?
Sase sihastrii cunoaste pan-acum-,
dar marea insasi nu i-a fost de-ajuns de-nsingurata,
insula i-angaduit sa urce, sus pe munte s-a schimbat in flacara,
cautandu-si cea de-a saptea sihastrie
acum si-azvarle undita peste cap.


Voi, rataciti naieri! Ruine ale vechilor stele!
Voi, mari de maine! Ceruri nedescoperite!
acum zvarl undita dupa tot ce-i singuratic:
raspundeti, ah! La nerabdarea flacarii
si prindeti-mi mie, pescarul din muntii-nalti,
pe cea de-a saptea, ultima-mi sihastrie!--