Ninge, totul alb.
În vitrină un manechin
În rochie de mireasă.



Se-aude-n stradă
sania cu clopoțel.
O clipă-s copil.



Un câine privind
la omul de zăpadă.
Menhir de-o clipă.



Un țânc în lacrimi.
I s-au topit în palmă
toți fulgii culeși.



ÃŽngerii din cer
coboară vălul nopții.
Copii înalță steaua.



Și cei ce s-au dus
visează un Moș Crăciun,
În noaptea sfântă.



Mai aud încă
dangătul clopotului
visat ast’noapte.



ÃŽn Copou, teiul
ne cerne și-n iarnă
din Eminescu.



Noapte târzie –
același geam luminat.
Veghem amândoi?



Noaptea aceasta –
culoarea neantului
și visul morții.