Și iar... aceeași oră de dimineață...
Pe toate mocnind același secret;
Un frig violet, și fața e creață-
-O, cum omul a devenit concret...

Lungi plictiseli în turnurile sumbre...
Noian de superstiții, cu hohot sec, târziu;
-Vei merita o lampă-n mohorâte umbre
Și corbii azvârliți de-al nopților pustiu.

În noaptea viforoasă de vei putea învinge
O tristă-ngăduire, sau un humor secret-
Vor auzi în turnuri, se vor uita cum ninge...
-O, cum omul a devenit concret...


* din volumul Scântei galbene, 1926