viața ca o față de masă – iată, stăm
și dacă ne ridicăm ochii am putea crede
că vedem prin pâcla decolorată care încet se strecoară
de afară, părul ei – și după ce am privit
multă vreme vremea încremenită rotund
în cercul din față, părul ei ni se pare
deopotrivă de luminos, ce frumos, -
să stai la o masă – de lucru – și să știi
că poți uneori să ridici privirile, și ai să vezi
luminiscența căpătând chipul ființei, care o clipă
abia, îți va fi stând în față. dar fața de masă
de pe care atât de rar, indiferent, îți ridici ochii,
ea este planul, viața – (planul, adică masa
hărților, unde ți-au însemnat drumul). și drumul tău
către focul acesta cu fum îndelung, de care ți-era frică,
își șerpuiește împlinirea – și pe fața de masă
cearcăne, urme de sare, lumina decolorată
și foșnetul acesta imens al liniștii așezându-ți-se
pe ochi, peste urechi.