Câmp la marginea orașului, uitat, părăsit,
Plin de ierburi prăfuite și de scaieți,
Numai eu te privesc, gândind la pustietatea
Care pe amândoi ne-a cuprins.

De-ar cădea ploaia, la fel ai fi de trist,
Dacă aș plânge, nimeni nu m-ar vedea;
Câmp uitat, ți-e sufletul înăbușit de buruieni
Și de-așteptare.

Câmp la marginea orașului, te-aud cum oftezi
Târziu când singurătatea nopții te-apasă,
Când stai de vorbă cu câinii rătăcitori
Și vântul îți răcorște fruntea arsă.


* din volumul Revers citadin, 1966