Ascultați, strigă tăcerea. Îndrăgostiții rătăcesc
prin pădurile noi ale somnului de iarnă
și, mascați în vânători, semănătorii ucid.

Ne-a-mbrăcat tăcerea într-o pânză
de ploaie și-oboseli, buzele ni le-a-ntins
către frigul rugător al nordului.

E-atâta liniște că te-nfiori la teama
că, brusc, va lovi-ntr-o balama cineva
sfârșind precauta membrană a vidului.

Inima-i singură până-n vârful degetelor
și tăcerea sa uneori așa de fără liniște,
că seamănă unei case ce se va nărui
la clinchetul aproape neauzit al cheilor.