Văzui cândva la Praga-n zoologicul său parc,
Cumplită pasăre exotică,
Necruțătoare cu-ai grânarelor dușmani.
În pas mărunt, fugeau în rond de țarc
Prea îmblăniți și-nspăimântați chițcani.

Și-n pliscul cât o scândură de lată,
Strângea chițăitori, și mi-i trântea
De nodul cioturoasei crăci,
Făcând din gros copac îmblăci.
Iar pielea de boieri în catifea,
Le-o subția
Să treacă într-a foamei judecată.

Atunci în ceasul aspru, lipsit de incantații,
Exoticele aripi îmi înalță-n spirale
Gândirile deodată spre zări coloniale,
Cu-alți rozători de bunuri, pe cari va să coboare
O pasăre-a dreptății, la fel necruțătoare
Să sfarme catifele pe arbori de plantații.