Si mai bolnav am parasit spitalul
Si ma ating cu fata de pamant,
Nici nu mai stiu probabil ce mai sint,
Asa convalescent mi-e idealul.

Si boala e infipta in esenta,
De-acolo n-o pot scoate cu nimic,
Mi-a mai ramas atat,un spatiu mic,
Cu un bolnav acces la existenta.

Si totul o-ntrebare si-un raspuns e,
Copac,cu flori murind in radacini,
Si ochii nalucesc,de lacrimi plini,
De-atatea intelesuri nepatrunse.

Poti,trunchi narcotizat,sa te inchini,
Catre convalescenta unei frunze.