Precum o dimineață, în plină primăvară
deja, prin ramul încă desfrunzit privirea
și-o trece uneori: așa, pe fața-i clară
nu e nimic s-oprească strălucirea

tuturor poeziilor, aproape să ne-omoare;
căci încă nici o umbră văzul nu-i umbrește,
prea rece-i pentru lauri a tâmplelor răcoare,
iar din sprâncene, mai târziu va crește

a trandafirilor grădină avântată,
din care foi căzând, rătăcitoare,
vor trece peste gura-i tremurată

ce încă tace, neuzată, tresărind,
doar cu al ei surâs ceva sorbind,
parcă i s-ar turna a lui Cântare.