Când seara țese umbră prin odaie,
Din jilț de vremi privind oglindă, stai -
Un singur fulger o cuprinde mai
Înfricoșat ca ochii de văpaie.

Și cum adânc pândești, se întretaie
Pe ger de ape aripe de rai...
Să fie El, solia ce-așteptai?!
Așa lumină-n inima ce grea e!

De slăvi orbit te frângi făr-de putere,
Biet îndrăzneț, la rându-ți fulgerat
De flacăra cumplită ce te cere.

Oglinzi se-nchid și suflete, pustii -
Din noaptea lor brumată a zburat
Foc alb prin înstelatele domnii.