Tu, care treci cu carul sub dealul din podgorii
Ducând la câmp șindrilă sau sus la munte grâu,
Te-abate-n lunca veche și mână pân' la râu
Amurgu-n văi lasă cu cârduri de prigorii,

Cu-apusul luna albă căzu în heleșteu :
Pe floarea-i ca pe-un nufăr se-așează brotăceii,
Și cântecul lor straniu, prin umbrele aleii,
Cu zile descântate m-ar urmări mereu.

De n-ar începe-acuma ca-n amintiri să sune
Lung clopotele-ncete ce vin la zăvoi,
Dar vacile în noaptea albastrului trifoi
Treptat se depărtează prin vis și prin pășune...

Oprește-mă la Argeș, pe plaja care-o știu,
Să-i țin în mâini nisipul, în cupe efemere,
Și să visez - cum fuge prin degete și piere -
Trecutul, și talanga, și soarele târziu.