Se leagănă și astăzi, când vântul suflă-n frunză,
Sus pe stejar-nălțată, căsuța din copac.
Cu gazda mea bătrână ce bine mă împac!
îi duc bolnavu-mi suflet, de oameni să-l ascunză,
Un suflet ce să uite trecutul nu putu
Și care jalnic bate mereu la altă poartă,
Un suflet ce iubirea nehotărât își poartă
Din loc în loc, zadarnic O, vindecă-mi-l tu!


Tu, sora cea mai bună cu aripa și ramul,
Primește-l la fereastra de cer cu ciocârlii.
Tu, nelegată încă prin grele temelii
De țărână prăfoasă, dă-i să-și serbeze hramul
Pădurea, și văzduhul, și vântul, la un loc -
Și ruptă din pârjolul apusului de soare,
Făcând din creangă-n creangă, viu, flacăra-i să zboare:
O veveriță roșie cu coada ei de foc.